Celebrul Colosseum din Roma se redeschide
Celebrul Colosseum din Roma, cel mai vizitat monument turistic din Italia, se va redeschide pe 1 iunie, după mai bine de două luni de închidere din cauza pandemiei de COVID-19. Ca o noutate, acesta va fi iluminat în culorile drapelului Italian, în semn de solidaritate cu toți cei care și-au pierdut părinții și prietenii din cauza noului coronavirus.
Atracție turistică majoră, cu peste 7 milioane de vizitatori pe an, impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, va fi redeschis publicului la 1 iunie, sub semnul accesibilității, al ospitalității şi, mai ales, al securităţii, potrivit unui comunicat emis de situl arheologic. Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul își va deschide porțile oferind o protecţie sanitară adecvată pentru personal și vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de varf. Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie. Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinație turistică, au programat redeschiderea la data de 1 iunie.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS