dobroge.tv

Live

Putin vrea ca Rusia să rămână o mare putere ”nucleară şi spaţială”

Putin vrea ca Rusia să rămână o mare putere ”nucleară şi spaţială”
13 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Rusia este necesar să rămână o mare putere nucleară şi o cuceritoare a spaţiului, consideră preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia marcării a 60 de ani de la primul zbor în spaţiu al cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, relatează AFP.

”În secolul al XXI-lea, Rusia este necesar să-şi păstreze statutul printre marile puteri nucleare şi spaţiale, pentru că sectorul spaţial este legat în mod direct de apărare”, a declarat luni Putin într-o viceoconferinţă cu oficiali guvernamentali consacrată acestui subiect.

Putin a cerut o strategie de dezvoltare spaţială pe o perioadă de ”cel puţin zece ani”, citând în primul rând sectorul apărării, dar şi ale telecomunicaţiilor, transportului sau cercetării fundamentale, sănătăţii şi educaţiei, scrie news.ro.

Numeroşi critici consideră că Rusia a privilegiat, de ani de zile, crearea unor noi arme - rachete hipersonice, de exemplu - şi a abandonat astfel teren în faţa concurenţei occidentale în domeniul spaţial.

Sectorul spaţial rus a fost subminat de infrastructuri învechite şi de o corupţie de mare amploare.

”Guvernul trebuie să pregătească şi să aprobe un document cumăsuri clare în vederea atingerii prorităţilor”, a cerut Putin, potrivit sursei citate.

El a salutat succesul lui Iuri Gagarin şi a apreciat că ”va fi mereu o mare mândrie că ţara noastră a deschis drumul către univers”.

Sursă foto: abc.net.au

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233