Semn de carte - ediția 394
Cutia lui Skinner - Lauren Slater
Scrisă într-un stil colocvial şi antrenant, cu personaje şi intrigă, şi aducând o notă personală atractivă, cartea ne invită în lumea psihologiei experimentale, locul în care se demonstrează riguros cum funcţionează mintea umană şi creierul.
Slater consideră cele zece experimente psihologice alese cele mai importante şi cele mai interesante din secolul XX. Printre ele, experimentele lui Skinner privind behaviorismul şi legenda copilului crescut într-o cutie, experimentul lui Stanley Milgram, care ne arată cât de uşor
influenţabili suntem când vine vorba despre figuri autoritare, experimentul lui David Rosenham, din 1972, legat de validitatea diagnosticului psihiatric, în care opt persoane au simulat diferite afecţiuni mentale pentru a fi internate într-un spital, experimentele lui Harry Harlow privind maimuţele şi maternitatea, experimentele lui Darley şi Latané, care au demonstrat ce se întâmplă când într-un grup de criză nu există nici o figură autoritară care să preia conducerea, sau experimentele lui Leon Festinger privind disonanţa cognitivă.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

