dobroge.tv

Live

Poliţist lovit cu pumnul în faţă de un şofer oprit pentru un control

Poliţist lovit cu pumnul în faţă de un şofer oprit pentru un control
09 iunie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Un bărbat ca fost arestat după ce l-a lovit cu pumnul în faţă pe un agent din echipajul de la Circulaţie, care-l oprrise pentru un control. 

 Totul s-a petrecut duminică, 7 iunie, în Oţelu Roşu, când autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani din localitate a fost oprit în trafic. Era ora 4.40, iar echipajul de la Poliţia Rutieră a cerut şoferului să se legitimeze şi să prezinte actele maşinii la control. Acesta s-a împotrivit, s-a dat jos din autoturism şi a început să ameninţe poliţiştii cu bătaia. Bărbatul a trecut ulterior la fapte, lovind cu pumnul în faţă pe unul dintre oamenii legii. 

El s-a urcat apoi la volan şi a plecat, abandonându-şi maşina în oraş. Bărbatul a fost identificat şi prins în Oţelu Roşu, câteva ore mai târziu. În aceeaşi zi. Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

 „În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de ultraj împotriva unui poliţist, urmărirea penală efectuându-se în continuare de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş“, au anunţat procurorii.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233