dobroge.tv

Live

Costin Mărculescu, găsit mort în cadă, cu câteva zile înainte să împlinească 51 de ani

Costin Mărculescu, găsit mort în cadă, cu câteva zile înainte să împlinească 51 de ani
11 iunie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort, azi noapte în apartamentul în care locuia singur, într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei, iar vecinii spun că l-au văzut ultima dată sâmbătă când a ieșit cu câinele la plimbare. Prietenii lui au fost cei care au alertat autoritățile după ce o vecină i-a anunțat că s-a spart o țeavă în locuința sa, de la etajul 8 și a inundat mai multe apartamente. Pompierii au spart ușa pentru a reuși să intre în locuința acestuia, iar medicii de pe Ambulanță au fost cei care au găsit trupul neînsuflețit al actorului în cadă. Prietenii Lui Costin Mărculescu exclud varianta unei sinucideri, mai ales că acesta avea în plan să lanseze o carte la sfârșitul acestei luni. Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârstă de 15 ani, în două piese TV “Misiune specială” și „Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985 în filmul regizoarei Cristiana Nicolae „Al patrulea gard lângă debarcader”. În 1986 a fost distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie în regia lui Nicolae Corjos, „Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu etc. A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. A fost invitat în sute și sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune în calitate de actor sau cântăreț. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate. A colaborat cu mai multe Teatre susținând peste 2000 de spectacole în țară și în străinătate. A jucat împreună cu mai mulți actori că Florin Piersic, Mișu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălăele etc.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233