dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS CONSTANȚA. Cinci cazuri noi din cele 834 de teste realizate, în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS CONSTANȚA. Cinci cazuri noi din cele 834 de teste realizate, în ultimele 24 de ore
01 iunie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Marți, 1 iunie, s-a înregistrat o scădere ușoară atât a ratei de incidență pe municipiu (0,26 la mia de locuitori), cât și a ratei de incidență pe județ (0,26 la mia de locuitori), față de ziua precedentă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 1 iunie, cinci noi îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Constanța.

Instituția Prefectului Județul Constanța a anunțat că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.883 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.240 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 57 de persoane internate, dintre care 54 din județul Constanța și 3 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 945 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 87 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 526 de cadre didactice, 1.306 elevi, 272 de studenți și 161 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.827 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (407), asistenți medicali (826) și personal auxiliar (594).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 27 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 0 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 21 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 9 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 0 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 75 de teste antigen rapide și 759 de teste RT-PCR.

Reamintim că la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, 1 iunie, 241 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, 41 de noi decese și 410 de persoane internate la ATI.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233