dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 16 iunie. Alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire, 10 persoane au murit

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 16 iunie. Alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire, 10 persoane au murit
16 iunie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Continuă apariţia de noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. În ultimile 24 de ore, au fost confirmate alte 250 de noi cazuri, bilanţul ajungând la 22.4155. S-au înregistrat şi alte 10 decese, numărul total fiind de 1.437. ”Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1437 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 15.06.2020 (10:00) – 16.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Brăila, Braşov, Călăraşi, Iaşi, Bucureşti, Neamţ, Prahova şi Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 173 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.407 persoane. Alte 86.122 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 573.638 de teste.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233