dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS CONSTANȚA. Două noi cazuri de infectare, din cele 745 de teste realizate, în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS CONSTANȚA. Două noi cazuri de infectare, din cele 745 de teste realizate, în ultimele 24 de ore
29 iunie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Marți, 29 iunie, s-a înregistrat o scădere atât a ratei de incidență pe municipiu (0,03 la mia de locuitori), cât și pe județ (0,02 la mia de locuitori), față de ziua precedentă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 29 iunie, două cazuri noi de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Constanța.

Instituția Prefectului Județul Constanța a anunțat că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost 42.957 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.256 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 6 persoane internate. De asemenea, la nivelul județului sunt 453 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 3 persoane sunt izolate la domiciliu.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 527 de cadre didactice, 1.310 elevi, 272 de studenți și 162 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.828 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (407), asistenți medicali (826) și personal auxiliar (595).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 0 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 0 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 6 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 0 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 0 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 75 de teste antigen rapide și 670 de teste RT-PCR.

Reamintim că la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, 29 iunie, 73 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, 294 de noi decese și 80 de persoane internate la ATI.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233