dobroge.tv

Live

Alegeri în Republica Moldova. Rezultate oficiale preliminare, după numărarea a 99,49% din voturi

Alegeri în Republica Moldova. Rezultate oficiale preliminare, după numărarea a 99,49% din voturi
12 iulie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a obţinut 52,50 % din voturi la alegerile parlamentare aniticipate din Republica Moldova. Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) a obţinut 27,38%, iar Partidul Şor 5,78%, acestea fiind şi formaţiunile care vor intra în Parlament, scrie news.ro.

După procesarea 99,49% sau 2 138 din procesele verbale din ţară, rezultatele sunt următoarele:

- Partidul Acţiune şi Solidaritate acumulează 52,50% din voturi,

- Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor – 27,38%

- Partidul Politic Şor – 5,78%

În municipiul Chişinău, după prelucrarea celor 304 procese verbale, PAS acumulează peste 56,77%, BeCS – 28,4%, iar Partidul Politic Şor 3,63%.

În afara ţării, au fost prelucrate 137 de procese verbale din 150. PAS acumulează 85,93%. Pe locul doi se clasează Blocul electoral „Renato Usatîi” cu 2,84%, iar pe locul trei – Partidul politic Democraţia Acasă – 2,83%. Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor clasează pe locul patru cu 2,55%.

Comisia Electorală Centrală precizează că rezultatele scrutinului poartă un caracter preliminar, până la prezentarea, la CEC, a documentelor electorale în original.

La alegerile de duminică au participat 1,47 milioane de alegători, respective 48 la sută. În secţiile din străinătate s-au prezentat la urne peste 205 mii de alegători. 

Sursă foto: digi24.ro

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233