dobroge.tv

Live

Județul Constanța, sub cod galben de furtuni și vijelii: cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp. HARTĂ

Județul Constanța, sub cod galben de furtuni și vijelii: cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp. HARTĂ
05 august 2021
Redactia DTV
Publicitate

Meteorologii au emis noi avertizări Cod galben de vijelii și ploi torențiale, care afectează zona de sud-est și Cod portocaliu de furtuni și vijelii, care afectează toată țara, mai puțin zona de litoral.

Potrivit meteorologilor, joi, 5 august, începând cu ora 21.00 este cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Acesta este valabil până vineri, 6 august, ora 06.00.

În județele Constanța, Tulcea Clărași și Ialomița, în intervalul menționat, vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...30 l/mp.

Cod portocaliu în restul țării

Potrivit meteorologilor, joi, 5 august, începând cu ora 12.00 este cod portocaliu de vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale, în aproape toatî țara. Acesta este valabil până vineri, 6 august, ora 06.00.

La început în Banat, Crișana, Maramureș, iar după-amiaza și noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80...100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe alocuri 40...60 l/mp.

Publicitate

Galerie Foto

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233