dobroge.tv

Live

Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani a murit

Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani a murit
30 iunie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit aseară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin. Acesta se afla în spital după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi.

”El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui. Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11.30”, a declarat la Antena 3 Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi.

Joi, IPJ Mehedinşţi a anunţat că Ion Turnagiu, reţinut pentru 30 de zile după ce a incendiat o fată de 17 ani, a încercat să se sinucidă, folosindu-se de obiectele vestimentare”.

Bărbatul a folosit lenjeria intimă şi tricopul pentru a încerca să se spânzure. El a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Ion Turnagiu a ucis cinci persoane şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind eliberat după 25 de ani.

După ce a incendiat adolescenta, Ion Turnagiu a fost arestat pentru 30 de zile.


Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233