AVERTIZARE METEO. România, între caniculă şi furtuni! Patru zile de foc, alte 23 de judeţe sunt sub cod portocaliu de ploi - HARTA
Meteorologii au emis astăzi mai multe avertizări vizând cod galben de caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, în Oltenia şi în sudul Moldovei , instabilitate atmosferică în nord şi centru şi furtună, grindină şi vijelii în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în nordul şi nord-estul Munteniei
Meteorologii au emis o avertizare de disconfort termic valabilă pentru perioada 04 iulie, orele 12:00 – 19:00.
În acest interval, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia şi în sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.
De asemenea, ANM a emis o avertizare cod galben de sâmbătă, de la ora 10:00 până duminică la aceeaşi oră, fenomenul vizat fiind instabilitate atmosferică temporar
accentuată
În intervalul menţionat, în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar local şi în regiunile estice şi sudice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40...60 l/mp.
Pentru intervalul 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:0, a fost emisă o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată
”Local în Moldova, Transilvania, Maramureş şi la munte, precum şi în nordul şi nord-estul Munteniei vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 35...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp”, precizează meteorologii.
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS