dobroge.tv

Live

Adrian Marcu i-a luat locul lui Cahill

28 septembrie 2021
Publicitate

La nici o săptămână de când s-a despărțit de Darren Cahill Simona Halep i-a găsit australianului înlocuitor. Constănțeanca va fi pregătită în perioada imediat următoare de Adrian Marcu. Cei doi au mai colaborat și în 2013, când Halep a câștigat trei trofee.

Vestea încetării colaborării dintre Simona Halep și australianul Darren Cahill a surprins întreaga lume a tenisului săptămâna trecută.

Constănțeanca, ajunsă acum pe locul 15 în ierarhia mondială, i-a găsit însă rapid înlocuitor australianului. Înaintea plecării spre Statele Unite ale Americii, unde va participa la Indian Wells, Simona Halep a anunțat că l-a cooptat în echipa sa tehnică pe Adrian Marcu.

Acesta va colabora în staff-ul Simonei Halep și cu Daniel Dobre, cel cu care sportiva lucra când a câștigat Wimbledon-ul, colaborare care s-a reluat în luna mai a acestui an, după despărțirea de Artemon Apostu-Efremov.

Simona Halep a mai colaborat cu Adrian Marcu la finalul anului 2013, când a cucerit trei trofee, la New Haven, Moscova și Sofia, performanțe în urma cărora a încheiat sezonul pe locul 11 mondial.

Primul turneu care va oficializa reluarea colaborării dintre Halep și Marcu este Indian Wells, programat în perioada 6 - 17 octombrie. Ulterior, constănțeanca va juca la Kremlin Cup, la Moscova, și Transylvania Open, de la Cluj.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233