dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS CONSTANȚA. 174 de noi cazuri de infectare, din cele 1.208 teste realizate, în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS CONSTANȚA. 174 de noi cazuri de infectare, din cele 1.208 teste realizate, în ultimele 24 de ore
01 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Vineri, 1 octombrie, rata de incidență pe municipiu (4,83 la mia de locuitori) și cea pe județ (3,78 la mia de locuitori), au crescut ușor față de ziua precedentă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 1 octombrie, 174 noi cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Constanța.

Instituția Prefectului Județul Constanța a anunțat că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost 48.562 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.376 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 292 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (140 - 0 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 - 108 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (80 - 34 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (130 - 45 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța (81 - 57 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 - 48 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 - 0 ocupate).

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.870 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 2.642 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 596 de cadre didactice, 1.665 de elevi, 291 de studenți și 177 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.995 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (440), asistenți medicali (907) și personal auxiliar (648).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 445 de teste antigen rapide și 763 de teste RT-PCR.

Reamintim că la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri, 1 octombrie, 10.887 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, 169 decese și 1.391 de persoane internate la ATI, dintre care 18 minori. 

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233