dobroge.tv

Live

Cercetătorul Octavian Jurma: Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători

Cercetătorul Octavian Jurma: Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători
04 noiembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Cercetătorul Octavian Jurma a postat pe pagina sa de Facebook o analiză a datelor pe COVID-19, estimând că luna care abia a început va fi una a contrastelor acestui val 4 al pandemiei: pe de o parte, va scădea numărul de infecţii, pe de alta, vor continua să moară foarte mulţi oameni.

„Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători daca trendul actual se menține constant”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Potrivit estimărilor sale, în 28 decembrie, judeţul Sibiu ar fi singurul din ţară cu incidenţă de peste 9 la mie, motivând că Sibiul este în creştere masivă în ultima perioadă, "cel mai probabil din cauza cazurilor anterioare, când s-a subestimat incidenţa". Aceeași estimare arată că singurele județe cu rată de infectare de peste 3 la mie la finalul lunii decembrie ar urma să fie Argeş, Bihor şi Vâlcea.

Acesta spune că deschiderea școlilor în format fizic la o incidență mare, de peste 3 la mie, lipsa de conformare cu măsurile de limitare a pandemiei, relaxarea prematură, haosul politic, toate pot să producă platouri (număr constant de cazuri) înalte.

Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233