dobroge.tv

Live

PROGNOZĂ METEO. Vremea se răcește în toată țara: în unele zone sunt așteptate ninsori

PROGNOZĂ METEO. Vremea se răcește în toată țara: în unele zone sunt așteptate ninsori
03 decembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Vremea se strică din nou, iar temperaturile vor scădea brusc în majoritatea regiunilor. În nordul Moldovei va ninge, iar în sud şi sud-est, deşi vremea va fi plăcută ziua, noaptea apar precipitaţiile mixte, scrie Adevărul.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 3 decembrie, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea se va răci.

Pe parcursul zilei şi seara cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar în sudul şi estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei local vor fi şi ninsori slabe. În regiunile din sud-sud-est valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale, iar înnorări şi precipitaţii locale, mixte se vor semnala în timpul nopţii.

La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, dar local şi temporar şi în estul şi sud-estul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 16…17 grade în sudul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse -8 şi 3 grade, mai ridicate pe litoral. Izolat şi trecător se va forma ceaţă.

În Bucureşti, meteorologii anunţă ploaie, iar spre dimineaţă posibil precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul nopţii. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Cum va fi vreamea sâmbătă

Sâmbătă, vremea va fi rece în majoritatea zonelor, mai ales în cursul nopţii. La începutul zilei vor fi înnorări şi pe alocuri precipitaţii mixte în partea central-sudică a teritoriului, iar în rest cerul va fi variabil, local cu nori joşi dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi la altitudini foarte mari la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 7 grade, iar cele minime între -10 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile intramontane. Pe alocuri se va forma ceaţă, asociată izolat cu depunere de chiciură.

Conform ANM, vineri, în Capitală, vremea se va răci accentuat. Cerul va avea înnorări în special la începutul zilei când vor mai fi posibile preciptaţii slabe, predominant ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. La sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Avertizare meteo de vreme rea

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 2 decembrie o informare meteo de ninsori viscolite la munte, ploi și lapoviță în restul țării, până sâmbătă dimineața la ora 10:00.

Sunt vizate: intensificări temporare ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

În intervalul menționat vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1700 m, unde vitezele vor depăși temporar 60...70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90...100 km/h spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie) local și temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri (3 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru și nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) și în est și sud. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10...15 l/mp îndeosebi în zonele de munte”, transmite ANM.


Sursă foto: Adevărul

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233