dobroge.tv

Live

JURNAL PORTUAR, 31 ianuarie. 37 de nave s-au aflat azi dimineaţă sub operare în porturile de la malul mării

31 ianuarie 2022
Publicitate

În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 26 de nave fără operațiuni portuare. 16 dintre acestea sunt în Portul Constanța, șapte în Portul Midia și trei în Portul Mangalia. Cele mai multe necesită reparații.

De asemenea, la avizări, luni, erau 11 nave, zece pentru Portul Constanța și una singură pentru Portul Mangalia.

Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 31 ianuarie, 37 de nave erau sub operare. 33 se aflau în Portul Constanța și patru în Portul Midia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.

În rada Portului Constanța se aflau luni dimineață 14 nave. Dintre acestea, șapte așteptau pentru operare, iar șapte nu aveau operațiuni portuare.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233