dobroge.tv

Live

Pericol la centrala nucleară de la Cernobîl. Generatoarele au combustibil doar pentru 48 de ore, Kuleba cere Rusiei un armistiţiu

Pericol la centrala nucleară de la Cernobîl. Generatoarele au combustibil doar pentru 48 de ore, Kuleba cere Rusiei un armistiţiu
09 martie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl şi a echipamentelor sale de securitate este complet tăiată din cauza acţiunilor militare ruse, a anunţat miercuri compania națională ucraineană de energie Ukrenergo, citată de digi24.ro.

Generatoarele de rezervă, care au intrat în funcțiune, au combustibil pentru doar 48 de ore. Compania ucraineană de energie arată că zona este sub controlul rușilor și nu se poate interveni pentru repararea liniilor de electricitate.

Citeşte şi: Soldaţi ruşi blocaţi în tancuri transformate în ''congelatoare de fier de 40 de tone''. 5.000 de oameni au fost evacuați din Sumî

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba îndeamnă Rusia la un armistiţiu temporar, pentru ca Ucraina să poată repara o linie electrică ce alimentează Centrala Nucleară avariată de la Cernobîl şi avertizează că este posibil să aibă loc ”scurgeri” de radiaţii în cazul în care pana de curent continuă, relatează AFP.

”Generatoarele diesel de rezervă au o capacitate de 48 de ore în alimentarea Centralei Nucleare de la Cernobăl. După aceea, sisteme de răcire ale instalaţiei de stocare a combustibilului nuclear uzat se vor opri, ceea ce face iminente scurgeri radioactive”,avertizează într-un mesaj posatt pe Twitter Dmitro Kuleba.

Sursă foto: dailymail.com

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233