dobroge.tv

Live

JUDEŢUL CONSTANŢA. Un bărbat de 47 de ani a murit în timp ce lucra la demolarea unei anexe dintr-o gospodărie

23 martie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați în această dimineaţă în localitatea constănţeană Tuzla, pe strada Recoltei, acolo unde un bărbat a fost prins sub o placă de beton.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj SMURD B, unul de descarcerare și un echipaj SAJ tip C. Din păcate, cadrele medicale nu au putut să-i salveze viaţa.

“Pacientul avea o politraumă majoră şi prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat”, au precizat reprezentanţii SAJ.

UPDATE. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că accidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul, în vârstă de 47 de ani, lucra la demolarea unei anexe dintr-o gospodărie.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233