dobroge.tv

Live

Alertă pe o stradă din Capitală. O persoană a anunţat că a găsit un obuz într-o geantă

Alertă pe o stradă din Capitală. O persoană a anunţat că a găsit un obuz într-o geantă
16 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Strada Labirint din Bucureşti a fost închisă, sâmbătă, după ce o persoană a anunţat că a găsit o geantă abandonată în care se află un obiect care pare a fi un obuz, scrie news.ro.

În această dimineaţă, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 10 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă, a fost observată o geantă deschisă, în care se află un obiect metalic, degradat, ce pare a fi un obuz. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, precum şi pompieri, urmând ca obiectul să fie ridicat”, transmite Poliţia Română.

La ora transmiterii acestei ştiri traficul a fost închis pe stradă şi se fac verificări în vederea stabilirii situaţiei şi a condiţiilor în care s-a produs evenimentul.

UPDATE

Autorităţile au constatat că obuzul găsit într-un bagaj abandonat este unul vechi, fără focos. Muniţia a fost ridicată, iar strada Labirint a fost redeschisă traficului.


Sursă foto: Observator News

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233