dobroge.tv

Live

A murit Naum Ciomu, medicul care a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii

A murit Naum Ciomu, medicul care a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii
18 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Medicul Naum Ciomu, care, în 2004, a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii, a murit. Potrivit news.ro, anunţul fiind făcut, luni, de clinica în cadrul căreia acorda consultaţii.

„Începem săptămâna cu o veste tristă. Domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experiență și memorie monumentală, un coleg minunat pe care nu-l vom uita. A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg și mentor. Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, au mai transmis reprezentanţii centrului medical.

În 2004, medicul Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui bărbat, în timpul unei operaţii. Ulterior, medicul nu a mai putut opera, însă a continuat să acorde consultaţii şi să predea la Universitatea de Medicină din Bucureşti, menționează sursa citată.

Naum Ciomu a terminat Facultatea de Medicină Generală IMF Bucureşti în 1973 şi era doctor în ştiinţe medicale din 1996.


Sursă foto: Adevărul

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233