dobroge.tv

Live

Scade numărul de ucraineni care intră la noi în țară

Scade numărul de ucraineni care intră la noi în țară
19 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Poliţia de Frontieră a anunţat astăzi că luni au intrat în România 6.602 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 2,1 % faţă de ziua precedentă și, potrivit MAI, niciun cetățean ucrainenan nu a solicitat azil în țara noastră în ultimele 24 de ore.

"În data de 18.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 76.939 de persoane, dintre care 6.602 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 2,1% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.733 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 976 cetăţeni ucraineni (scădere cu 26%)", a transmis Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 18.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 743.951 cetăţeni ucraineni.

Potrivit MAI, niciun cetăţean ucrainean nu a depus solicitare de azil în ţara noastră în ultimele 24 de ore.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.344 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.


sursă foto: Politia de Frontieră 

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233