ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de ploi și vijelii în 12 județe - alte 21 de județe sunt sub cod galben. HARTA
ANM e emis o avertizare cod portocaliu din 15 august, ora 12:00 – 16 august, ora 06:00. Fenomenele vizate sunt: cantităţi de apă însemnate.
În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.
De asemenea, de sâmbătă de la ora 10:00 şi până duminică la aceeaşi oră, a fost emisă o avertizare cod galben, fenomenele vizate fiins: instabilitate atmosferică temporar accentuată.
”În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin
averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. . În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, precizează meteorologii.
Totodată, de duminică de la ora 10:00 şi până la ora 23:00, este anunţată instabilitate atmosferică;
”În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în jumătatea de vest. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe suprafeţe mici 40...50 l/mp”, transmite ANM.
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS