dobroge.tv

Live

Cadavrul unei femei, descoperit la Medgidia, în Canalul Dunăre - Marea Neagră

Cadavrul unei femei, descoperit la Medgidia, în Canalul Dunăre - Marea Neagră
01 mai 2022
Redactia DTV
Publicitate

Sâmbătă, 30 aprilie, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona km 39, plutește un corp neînsuflețit.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un cadavru de sex feminin, în stare avansată de putrefacție, cu vârstă aproximativă de 45-50 de ani.

Pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență, fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.


Sursă foto: ambulantacovasna.ro

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233