EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022. Peste 6.000 de elevi s-au înscris, la nivelul județului Constanța

Marți, 14 iunie 2022, debutează Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a.
La nivelul județului Constanța s-au constituit 120 de centre de examen. Sunt așteptați să participe la probe 6.059 de elevi.
Conform Calendarului elaborat de Ministerul Educației, prima probă scrisă este la Limba și literatura română (14 iunie) și a doua probă, la disciplina Matematică, joi, 16 iunie 2022.
Examenul durează 2 ore, începând cu ora 9.00. Timpul se va calcula din momentul în care toți candidații vor finaliza completarea corectă a casetei cu datele de identificare specifice.
Elevii pot părăsi sala numai după o oră de la începerea probelor.
Conform prevederilor metodologice, candidaților le este interzis să intre în sala de examen cu materiale și/sau mijloace electronice de comunicare sau calcul care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor sau conectarea la internet/rețele de socializare.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de clasă duce la eliminarea elevului din clasă de către președintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu nota 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
Sursă foto: Fanatik.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

