dobroge.tv

Live

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Cel puţin doi morţi şi 20 de răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui mall: peste 1.000 de persoane se aflau înăuntru. VIDEO

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Cel puţin doi morţi şi 20 de răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui mall: peste 1.000 de persoane se aflau înăuntru. VIDEO
27 iunie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte douăzeci au fost rănite într-un atac cu rachete al forţelor ruse asupra centrului comercial din oraşul ucrainean Kremenciuk, potrivit lui Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui. În clădire se aflau peste o mie de persoane, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video pe contul de Telegram, relatează CNN, citat de news.ro.

Din cele douăzeci de persoane rănite, nouă sunt în stare gravă, a mai spus Timoşenko.

Numărul victimelor este imposibil de imaginat”, a adăugat liderul ucrainean.

Pe contul de Telegram, alături de un videoclip, Zelenski a spus că centrul comercial „nu prezintă niciun pericol pentru armata rusă. Fără valoare strategică. Reprezintă doar încercarea oamenilor de a trăi o viaţă normală”.

Din neputinţă, Rusia continuă să vizeze oamenii obişnuiţi. Este zadarnic să ne aşteptăm să fie rezonabilă sau umană”, a subliniat şeful statului. Incendiul izbucnit nu a fost stins, iar serviciile de urgenţă sunt la faţa locului, a mai spus el.

Corespondentul pentru The Economist, Oliver Carroll, afirmă că la faţa locului au loc „scene de groază” şi precizează că un bărbat care vorbea la telefon a spus că oamenii se află în clădire, iar pereţii încep să cadă.


Sursă foto: captură video Twitter @Podolyak_M

Sursă video: Twitter @Podolyak_M / Twitter

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233