Un elev notat cu 2,80 la Evaluarea Națională a luat 8,70 după contestație. Constanţa, în topul judeţelor cu ''diferenţe flagrante''
Ministrul Educaţiei a prezenatt astăzi rezultate finale, după contesatţii, la Evaluarea Naţionalî. Cea mai mare diferenţă de notă rezultată în urma contestaţiilor la Evaluarea Naţională este de 5,9 puncte, în cazul unui elev din Bihor, căruia i-a crescut nota de la 2,80 la 8,70. Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost vorba de o eroare materială, fiind o greşeală de transcriere a notei de pe borderou.
„Am avut 17 lucrări (...) care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică. Judeţele în care s-au înregistrat aceste diferenţe flagrante, îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate la o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău - două note schimbate, apoi avem Cluj, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată la diferenţă mai mare de două puncte. Sunt şi situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă - de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost
la nivelul transcrierii notei”, a afirmat Cîmpeanu.
El a spus că acesta reprezintă încă un motiv pentru evaluarea digitalizată, în acest mod profesorii vor completa direct în fişierul informatic notele acordate.
„Am avut şi o diferenţă de 3,75 puncte în judeţul Prahova. A fost corectată în Buzău acea lucrare, tot la Limba şi Literatura Română. Aceste lucruri au putut să fie corectate, dar pentru a nu mai apărea astfel de situaţii este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate. (...) Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi îşi vede rezultatul de 2,80 este dramatic. De aceea suntem datori să facem tot posibilul să facem tot ce este posibil să evităm astfel de situaţii”, a adăugat ministrul.
Anul acesta a fost un număr mare de contestații, de aproape 22.00, cel mai mare din ultimii patru ani. După examinarea lucrărilor, ponderea elevilor cu medii de peste 5 a crescut la 82,4%, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-Începe-Festivalul-Piraților,-cel-mai-important-festival-din-Delta-Dunării!-VEZI-unde-pot-vota-festivalierii.jpg)
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică

965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
-Lucrările-de-extindere-la-UAMS-Agigea-au-început.-Florin-Mitroi-„Echipa-e-deja-pe-teren”-(3).jpg)
Președintele CJC, Florin Mitroi, a anunțat demararea lucrărilor la Unitatea Medico-Socială Agigea
Constanța, sub cod galben de vânt!
Containere pentru deșeuri voluminoase, amplasate temporar în cartierul Km 5
Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”
Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

