dobroge.tv

Live

Încă o medalie de aur pentru David Popovici. A câştigat proba de 200 m liber la CE de nataţie pentru juniori: „Am venit să-mi fac țara să sară, să le ridic așteptările spectatorilor”

Încă o medalie de aur pentru David Popovici. A câştigat proba de 200 m liber la CE de nataţie pentru juniori: „Am venit să-mi fac țara să sară, să le ridic așteptările spectatorilor”
06 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Sportivul David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie pentru juniori de la Otopeni, scrie news.ro.

Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:45.45.

Pe locul doi s-a clasat italianul Lorenzo Galossi, cu timpul 1:47.71, iar pe trei a terminat britanicul Jacob Whittle, cu timpul 1:47.71.

Popovici a câştigat aurul european la juniori şi marţi, la ştafetă masculin 4X100 m liber.

În această seară, de la ora 18.57, David Popovici va concura în finala la 4X100 m liber ştafetă combinată, alături de Ştefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina Preda.

Mi s-a făcut pielea de găină. Îmi venea să plâng când am intrat. Am așteptat cu nerăbdare să treiesc acest concurs. Am venit să-mi fac țara să sară, să le ridic așteptările spectatorilor. Sunt sigur că mulți sunt geloși pe ceea ce simt eu acum. Am onoarea să fiu eu. La probele individuale e vorba de adevăr. Mi-ar plăcea și mai mult să facem asta și cu componenții ștafetei”, a spus David Popovici, după ce a cucerit aurul la Otopeni, potrivit DigiSport.


Sursă foto: FRNPM

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233