MANGALIA. Pește proaspăt, comercializat de pescari direct din barcă, în zona Portului Turistic. Radu Cristian: „Am reînviat o veche tradiție locală”

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a anunța duminică, 17 iulie, prin intermediul rețelelor de socializare, că în zona Portului Turistic a început comercializarea de pește proaspăt, direct din bărcile pescarilor. Mai exact, este vorba de zona situată între Casa Căsătoriilor și Poliția de Frontieră, în dreptul clădirii RAJA.
„Așa cum am anunțat, acum câteva zile, pescarii din Mangalia au început deja să comercializeze pește proaspăt, direct din barcă, in zona Portului Turistic.
Am reînviat, astfel, o veche tradiție locală, pe care sper sa o păstrăm, întrucât este apreciată de turisti și locuitorii orașului, iar totodată sprijină si revigorează comerțul cu peste proaspăt, in municipiul Mangalia”, a transmis edilul.
Reamintim că la începutul acestei luni, primarul a avut o întâlnire cu membrii Asociației Pescarilor din Mangalia, în cadrul căreia s-a stabilit rezervarea unei zone speciale din Portul Turistic pentru comercializarea direct din barcă, în fiecare dimineață, a peștelui proaspăt pescuit, în funcție de captura din ziua respectivă.
Sursă foto: Facebook Radu Cristian
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

