„Pe cât de amuzant, pe atât de trist”. Un tânăr prins drogat la volan a făcut schimb de locuri cu prietena sa. Câteva ore mai târziu şi ea a ieşit pozitiv la cannabis

Un tânăr care a fost prins drogat la volan a făcut schimb de locuri cu pasagera din dreapta. Câteva ore mai târziu, și ea a ieşit pozitiv la cannabis.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Poliţiei Române, totul a început după ce tânărul a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. Câteva ore mai târziu și cu măsurile legale luate, tânărul pleacă, de această dată, pe locul pasagerului, iar la volan urcă o tânără, care se afla pe scaunul din dreapta în momentul în care agenţii au oprit autoturismul pentru controlul şoferului.
La scurtă vreme, maşina este oprită din nou, iar şoferiţa este şi ea testată cu apratul DrugTest. Nu mare le-a fost mirarea agenţilor de la rutieră când au văzut că şi femeia are rezultat pozitiv la cannabis.
„Pe cât de amuzant, pe atât de trist. Cele două rezultate DrugTest sunt puse cu un scop unul lângă altul. Să vă detaliem…
Rezultatul din stânga este al unui tânăr, amplasare pe care o avea și în mașina pe care o conducea până în momentul:
Polițist: Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog! Urmează să vă testăm cu aparatul DrugTest... Rezultatul îl puteți vedea: Pozitiv la Cannabis și Cocaină.
Câteva ore mai târziu și cu măsurile legale luate, tânărul pleacă, de această dată, pe locul pasagerului, iar la volan urcă o tânără, care se afla pe scaunul din dreapta de la început… și duși au fost.
Câteva momente mai târziu, polițist: Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog!
Acum v-ați prins al cui este rezultatul din dreapta?
O încheiem rapid… Acestea nu sunt „întâmplări”.
Nu s-a întâmplat să te droghezi…
Nu s-a întâmplat să conduci după ce te-ai drogat…
Iar în cazul unui accident, nu credem că o să auziți de la cineva… Eeee… S-a întâmplat! Putea să se întâmple oricui!
Alcoolul și drogurile distrug vieți!”, se arată pe pagina de Facebook a Poliției Române.
Sursă foto: Facebook Poliția Română
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

