dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Stradă blocată de o nuntă. Pe una din benzi au fost puse un cort, mese şi scaune, iar pe trotuar, o scenă şi boxe - au intervenit şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale

CONSTANŢA. Stradă blocată de o nuntă. Pe una din benzi au fost puse un cort, mese şi scaune, iar pe trotuar, o scenă şi boxe - au intervenit şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale
30 august 2022
Redactia DTV
Publicitate

O stradă din Constanţa a fost blocată de o nunţă, pe una din benzi fiind puse un cort, mese şi scaune, iar pe trotuar, o scenă şi boxe. Mai mulţi poliţişti au intervenit pentru eliberarea domeniului public.

Poliţia Judeţeană Constanţa a transmis, marţi, că, luni după-amiază, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie s-au sesizat cu privire la faptul că în dreptul unui imobil de pe strada Moţilor din Constanţa va avea o loc o nuntă. Astfel, pe una dintre benzile străzii erau amplasate un cort, scaune şi mese, pe trotuar fiind montate o scenă şi boxe.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe proprietarul imobilului, un bărbat, de 41 de ani, şi pe administratorul societăţii care a montat scena şi cortul, un bărbat, de 44 de ani. Scena şi cortul au fost demontate, astfel că domeniul public a fost eliberat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti locali.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233