Conducerea unei grădinițe din Constanța le-a pregătit prichindeilor o surpriză: Au adus animatori îmbrăcați în personaje din poveste pentru ca micuţii să mai scape de emoţii
A sunat din nou clopețelul astăzi pentru sute de mii de elevi. Sub soarele blând al unui început de toamnă ce nu s-a lăsat așteptat, copiii au trăit iar emoțiile unui nou an școlar. În toate unitățile de învățământ constănțene care și-au deschis astăzi porțile a fost forfotă. Prima zi a fost marcată prin festivități, iar fiecare de la mic la mare s-a bucurat de revederea cu cadrele didactice, dar și cu colegii. Cei mai emoționați au fost, însă, elevii care au pășit pentru prima dată în interiorul școlii. Pentru ei a început un nou capitol în viața lor.
Cei mai emoționați au fost însă cei mici. Pentru mulți dintre ei despărțirea de părinți a fost cea mai grea. Însă, conducerea unei grădinițe din Constanța le-a pregătit prichindeilor o surpriză. Au adus animatori îmbrăcați în personaje din poveste. Cu toții au venit cu flori pentru doamnele educatoare. Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din municipiu a fost reabilitată în 2019.
„Începutul de an școlar 2022-2023 a debutat cu emoție, cu nerăbdare, nerăbdare și din partea grădinițelor să-și deschidă porțile să-și primească copiii, atât pe cei care au mai fost la grădiniță cât și pe cei mititei, mititei care încă nu sunt familiarizați cu grădinița noastră. Am încercat să creăm un moment plăcut pentru copilași de grădiniță aducându-le personaje din povești pentru a-i determina să se despartă de părinții lor sau măcar să încercăm să determinăm să se despartă cu mai multă lejeritate pentru că emoțiilor sunt copleștitoare. Plânsetele cred că vor fi pe măsură, însă cadrele noastre didactice o sa-i îmbrățișeze cu drag și o să-i determine să capete plăcerea de a veni la grădiniță, să crească alături de noi și să-i educăm frumos împreună”, a declarat Elena Enache, director Grădinița PP nr. 6 Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”

Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI

Neversea Kapital recrutează peste 1.000 de voluntari pentru prima ediție a festivalului din 2025
Nouă sportivi, opt medalii: bilanț remarcabil pentru „Marea Neagră” la Campionatul Naţional de Kick-Boxing
Trafic reorganizat în zona Cimitirului Central din Constanța
„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română
Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

