dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Un bărbat drogat și-a dat afară din casă soția și copiii, în toiul nopții, pentru că a avut impresia că îl vede pe geam pe amantul femeii

NAȚIONAL. Un bărbat drogat și-a dat afară din casă soția și copiii, în toiul nopții, pentru că a avut impresia că îl vede pe geam pe amantul femeii
08 septembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un bărbat drogat, din satul Sechereșa, și-a scos în stradă soția și cei trei copii mici după ce, din cauza halucinațiilor, i s-a părut că-l vede pe amantul femeii pe geam. Disperată din cauza violențelor și halucinațiilor, femeia de 26 de ani și-a luat cei trei copii, de șase, trei, respectiv un an și a plecat la părinții săi.

Potrivit presasm.ro, bărbatul a mers după femeie şi a continuat să o amenințe din stradă, lovind la un moment dat, cu piciorul, poarta părinţilor victimei. Oamenii au sunat la 112, iar femeia a cerut ordin de protecție din partea magistraților Judecătoriei Carei. Între timp, bărbatul a ajuns la Psihiatrie.

Se droghează cu prafuri, cristale, iarbă, orice. De când se droghează a devenit agresiv, fiind agresiv chiar şi când nu este sub influenţa substanţelor psihoactive, atât verbal cât şi fizic”, a declarat femeia în fața judecătorilor, potrivit sursei citate. 

Aceasta a mai povestit că într-o noapte, în jurul orei ora 01.00, soțul i-a cerut să dispară deoarece s-a uitat pe geam şi a văzut că afară este amantul ei. Speriată, femeia a mers la părinții săi, acolo unde bărbatul a continuat scandalul.

Potrivit sursei citate, avocatul bărbatului susține că nu s-a creat o stare de pericol și nu au fost semnalate acte de violenţă fizică. De asemenea, acesta menționează că nu s-a făcut dovada unei stări reale de pericol.

Însă, magistrații au admis cererea de emitere a ordinului de protecție și i-au interzis bărbatului să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri față de soție și cei trei copii, timp de șase luni.


Sursă foto: sfaturimedicale.ro

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233