Zelenski: Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucea, au fost descoperite camere de tortură, au fost găsite peste 440 de morminte. ''Au împuşcat oameni doar pentru amuzament''

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj vineri seară în care a afirmat că, la Izium, au fost găsite camere de tortură şi a făcut publice pe Facebook imagini de la groapa comună de la Izium.
”În regiunea Harkov, sunt în derulare investigaţiie în zonele care au fost eliberate de ocupaţia rusă. Se consemnează toate crimele rusciştilor, se strâng dovezi ale vinovăţiei lor. Au fost găsite camere de tortură în care au fost abuzaţi civili din oraşele ocupate, spaţii în care erau ţinuţi oameni – chiar şi străini”, a afirmat preşedintele Ucrainei în obişnuitul său discurs zilnic, citat de news.ro.
Conform lui Zelenski şapte cetăţeni din Sri Lanka, studenţi ai Colegiului Medical Kupyansk, capturaţi de soldaţii ruşi în luna martie, au fost ţinuţi într-un subsol.
”Abia acum, după eliberarea regiunii Harkov, aceşti oameni au fost salvaţi şi li se oferă îngrijiri medicale adecvate”, a precizat liderul de la Kiev.
”Până acum, au fost găsite peste 440 de morminte. Este prea devreme să stabilim numărul de persoane îngropate acolo, investigaţiile sunt în desfăşurare. Există deja dovezi clare de tortură, tratament umilitor al oamenilor... Mai mult, există dovezi că soldaţii ruşi, ale căror poziţii nu erau departe de acest loc, au împuşcat oameni doar pentru amuzament.
Lumea trebuie să reacţioneze la toate acestea. Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucea. Şi acum tocmai am început să aflăm întregul adevăr despre ceea ce se întâmpla în regiunea Harkov la acea vreme”,a adăugat el.
Preşedintele ucrainean a apreciat că este bine că o echipă ONU va vizita acest loc de lângă Izium, pentru a-i putea informa pe toţi cei din sistemul Naţiunilor Unite în legătură cu ”ceea ce au făcut teroriştii ruşi”.
”Vom asigura accesul deplin al jurnaliştilor pe teritoriul eliberat şi în toate locurile în care oamenii au fost abuzaţi Vom oferi acces pentru a spune lumii că ruscismul trebuie condamnat. Mulţumesc tuturor partenerilor noştri, tuturor liderilor şi oamenilor noştri obişnuiţi care sprijină lupta pentru dreptate. Luptă pentru recunoaşterea oficială a Rusiei ca stat sponsor al terorismului, pentru întărirea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru această teroare”, a subliniat Volodimir Zelenski.
Sursă foto: Volodimir Zelenski Facebook
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

