Maia Sandu: „Analizăm oportunitatea revocării cetăţeniei moldoveneşti pentru cei cu cetăţenia Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse, care vor lupta de partea agresorului”

Moldovenii care deţin şi paşaportul rusesc riscă să rămână fără cetăţenia R. Moldova dacă vor lupta de partea agresorului în războiul din Ucraina, a anunţat preşedintele Maia Sandu într-o conferinţă de presă, scrie news.ro.
„Există riscul de mobilizare a cetăţenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale ţării. Pentru a descuraja asemenea acţiuni, analizăm oportunitatea revocării cetăţeniei moldoveneşti pentru cei cu cetăţenia Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse care vor lupta de partea agresorului. La fel, examinăm posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetăţenia R. Moldova fără cetăţenia Rusiei şi se înrolează de partea agresorului”, afirmt a preşedintele Republicii Moldova, citat de deschide.md.
Şeful statului a declarat că, de asemenea, membrii Consiliului Suprem de Securitate (CSS) au recomandat monitorizarea mai riguroasă a situaţiei din regiunea transnistreană, în contextul creşterii numărului de incidente în zona de securitate.
Maia Sandu a relatat că cetăţenii sunt supuşi unor controale neconforme cu misiunea de „pacificare”. Maia Sandu a notat că riscurile de securitate sunt în creştere, aşa că autorităţile trebuie să consolideze toate structurile de forţă.
Totodată, în contextul declanşării mobilizării parţiale în Rusia, Ministerul de Externe va acorda asistenţă cetăţenilor R. Moldova aflaţi în prezent în Rusia şi care vor să se întoarcă acasă.
Sursă foto: HotNews
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

