dobroge.tv

Live

Primăria Constanţa anunţă că a fost amenajată o nouă parcare în oraş

Primăria Constanţa anunţă că a fost amenajată o nouă parcare în oraş
11 octombrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

O nouă parcare destinată riveranilor a fost construită pe strada Zefirului, în dreptul blocului FB10. Suprafața carosabilă eliberată de garaje a fost reamenajată prin lucrări de pregătire a suprafețelor, asfaltare și trasare a marcajelor rutiere. 

Au fost turnate două straturi de asfalt, binder și uzură, pentru a crește rezistența căii de rulare. De asemenea, au fost reabilitate toate aleile de acces, treptele și trotuarele din proximitatea parcării pentru a spori confortul locatarilor din zonă.

În paralel, au fost demarate lucrările de pregătire a suprafețelor în parcările situate pe aleea Topolog. Se reamenajează terenurile virane, în trei zone distincte.

"Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului", a transmis Primăria Constanţa.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233