dobroge.tv

Live

ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic restricţionat pe A2 Bucureşti – Constanţa

ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic restricţionat pe A2 Bucureşti – Constanţa
02 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Autorităţile anunţă că astăzi traficul este restricţionat pe A2 Bucureşti – Constanţa pentru a permite efectuarea anchetelor Origine – Destinaţie ale CNAIR, dar şi ca urmare a unor lucrări la infrastructură.

Potrivit Centrului Infotrafic, miercuri, pe A2 Bucureşti – Constanţa în intervalele orare 08.00-12.00 şi 14.00- 18.00 vor fi desfăşurate activităţi privind Anchetele de circulaţie Origine - Destinaţie, organizate de către CNAIR - CESTRIN.

Astfel, pe sectorul autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, pe ambele căi unidirecţionale, la kilometrul 196 se va restrictiona banda 2, traficul fiind deviat pe banda 1. Totodată, în zona kilometrilor 41 şi 51, pe sensul către litoral, banda 1 va fi restricţionată, până la orele 18:00, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă.

Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza, să se asigure şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie şi să nu oprească în mod nejustificat pe banda de urgenţă.



sursa foto: LifeNews.ro

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233