Eroi și în timpul liber. Cinci pompieri din cadrul ISU Dobrogea au fost primii care au intervenit la un accident din Cernavodă. FOTO

Cinci pompieri din cadrul Detașamentului Cernavodă au fost primii care au intervenit în cadrul unui accident, deși ieșiseră din tură și se îndreptau spre casă, la Constanța.
„Opreşte! Trage pe dreapta, repede. Este un accident!”
„Haideţi, poate au nevoie de ajutor. S-au lovit destul de rău, după cum arată maşinile”
„Sunteţi toţi bine? Liniştiţi-vă, nu intraţi în panică. Suntem pompieri. Suntem aici să vă ajutăm. Vă doare ceva? Sunteţi răniţi?”
„Cele două persoane nu au leziuni; au suferit atac de panică. Noi doi ne ocupăm de ele, voi doi scoateţi bornele de la bateriile autoturismelor, iar tu anunţă la 112”, este dialogul dintre cei cinci pompieri.
Din fericire, accidentul rutier la care au intervenit nu s-a soldat cu victime. Doar cu pagube materiale.
„Două dintre persoanele implicate erau foarte speriate, iar colegii noştri au intervenit cu calm şi empatie pentru a le linişti. După ce au scos bornele bateriilor şi s-au asigurat că nu există niciun pericol, au degajat carosabilul de resturile provenite de la accident”, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00 dimineaţa, când cei cinci ieşiseră din tura de serviciu de la Detaşamentul Special de Pompieri Cernavodă şi se îndreptau spre casă. Locuiesc în Constanţa şi fac naveta împreună. Sunt pompieri militari de mai puţin de un an.
Deşi este tânăr, 28 ani, sg.maj. George Datcu are în spate experienţa din teatrele de operaţii militare. A luptat în Afganistan. Şi sg.maj. Mădălin Fărcăşanu a servit patria cu arma la piept, la aceeaşi unitate militară – Batalionul 341 Topraisar, „Rechinii Albi”.
„Mădălin a coordonat intervenţia. În situaţii limită, ia cele mai bune decizii, cu mult calm şi stăpânire de sine. Şase luni în Afganistan înseamnă câţiva ani într-o viaţă de om. Experienţele trăite acolo te marchează, iar poveştile pe care le-am adus cu mine sunt un amalgam de trăiri greu de povestit. Am pierdut acolo colegi, camarazi. Sunt experienţe care m-au întărit” , spune George.
Cu toate că după experienţa din teatrul de operaţii militare, George a decis să vadă şi cum este viaţa de civil, după doi ani viaţa l-a îndreptat tot către o carieră militară, de data aceasta alăturându-se pompierilor militari din cadrul ISU Dobrogea.
„Şi viaţa de militar, şi cea de civil au fost experienţe pe care nu am cum să le regret vreodată. M-au făcut omul care sunt astăzi şi nu am niciun regret. Îmi place ceea ce fac acum; mi-a plăcut mereu să ajut şi să fiu de folos celorlalţi”, a afirmat sg.maj. George Datcu.
„Felicitări, colegi pentru curajul vostru, pentru determinare şi altruism! Cu ei ne mândrim azi:
- sg.maj. George Datcu,
- sg.maj. Mădălin Fărcăşanu,
- sg.maj. Lucian Florea,
- sg.maj. Cosmin Moisoiu,
- sg.maj. Alexandru Croitoru”, mai transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Sursă foto: ISU Constanța
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

