Cum să evităm risipa alimentară, după Sărbători. ''Se întâmplă să rămână mâncarea și atunci le putem reinterpreta''
Carne, cârnați, sarmele, cozonac sau fructe. Multe dintre aceste produse sfârșesc la coșul de gunoi după sărbători. Însă, bucătarii vin cu câteva idei de retețe reinterpretate astfel încât să evităm risipa alimentară. Potrivit unei statistici, România se află pe locul 9 în topul ţărilor cu cele mai multe produse care ajung la tomberon, iar peste 80% dintre persoane aruncă o bună parte din mâncarea făcută în casă.
6.000 de tone de alimente ajung zilnic la gunoi, iar un singur român aruncă pe an în jur de 130 de kg de mâncare, potrivit unei statistici. Însă, constănțenii trebuie să știe că mâncarea rămasă după sărbători poate fi folosită în prepararea altor rețete. Chiar și deserturile pot fi reinterpretate.
Pentru a evita risipa alimentară, produsele care ne-au rămăs după Crăciun pot fi reinterpretate. De pildă, bucățile uscate de cozonac pot fi transformate într-un cozonac topit cu puțin caramel deasupra.
Carne, cârnați, saramale, fructe - toate au fost vedetele mesei de Crăciun. Însă, în cazul în care v-a rămas prea multă mâncare nu trebuie să o aruncați la coșul de gunoi. Bucătarii vin cu câteva recomandări.
„Se întâmplă să rămână mâncarea și atunci le putem reinterpreta să evităm să aruncăm sau să facem risipă. Sarmalele rămase se pot congela, din carnea rămasă se poate face o tochitură, cu cârnați cu sos și mămăliguță și din fructe putem să facem o
salată de fructe”, a spus Adrian BAZÂRU, chef bucătar.
Sunt constănțeni care știu de această practică, iar în fiecare an, sarmalele care le rămân le pun în pungi apoi le bagă în congelator. Este o variantă foarte bună, mai ales dacă ți se face poftă de sarmale, chiar și în mijlocul verii.
„Cum să arunc? Niciodată! Nu se pate așa ceva. Sarmalele le-am băgat în cutii la congelator”
De cealaltă parte, unii susțin că prevenția este cea mai bună. Cumpără doar stricul necesar, pentru a evita surplusurile alimentare.
„Da mie nu-mi rămâne. N-are ce să-mi rămână că iau în limita în care știu eu că mănânc și eu și familia”
România se află pe locul 9 în topul ţărilor cu cea mai mare risipă alimentară, iar peste 80% dintre oameni declară că aruncă alimente precum mâncare gătită, produse de panificaţie, lactate, carne sau legume.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

