dobroge.tv

Live

JUDEȚUL CONSTANȚA. Un bărbat care amenința oamenii cu un cuțit în fața unui supermarket, reținut de jandarmi

JUDEȚUL CONSTANȚA. Un bărbat care amenința oamenii cu un cuțit în fața unui supermarket, reținut de jandarmi
25 ianuarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

O patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a surprins marți, 24 ianuarie, un bărbat care agita în aer amenințător un cuțit în fața unui supermarket din municipiul Medgidia, speriind trecătorii.

Potrivit IJJ Constanța, militarii s-au apropiat de cel în cauză şi l-au somat să arunce arma. Bărbatul s-a conformat, fiind apoi însoțit de jandarmi la sediul jandarmeriei. Acesta a afirmat că fusese cuprins de un „atac de panică”, simțindu-se amenințat şi a încercat să înfrunte pericolul nevăzut cu arma albă din dotare.

Jandarmii au încheiat proces verbal de constatare a faptei, persoana fiind predată ulterior poliției pentru continuarea cercetărilor.


Sursă foto: IJJ Constanța

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233