Instanţa le-a dat dreptate în procesul cu Primăria Constanţa, dar cam târziu. Operatorii economici din Satul de Vacanţă au primit în toamnă autorizațiile necesare pentru vara lui 2022
Au primit în extrasezon autorizațiile de funcționare pentru sezonul estival 2022. S-a întâmplat în Constanța, mai exact în Satul de Vacanță, unde o parte din operatorii economici de acolo au dat în judecată primăria pentru că nu le eliberează documentele pentru funcționare. Instanța le-a dat dreptate agenților economici doar că mai târziu decât era cazul. Cu toate acestea, operatorii economici au primit în toamnă autorizațiile necesare pentru vara lui 2022.
Vestea bună pentru agenții economici din Satul de Vacanță care au dat în judecată primăria a venit abia în toamnă. Asta după ce, pe parcursul verii, mulți dintre patronii teraselor au funcționat abuziv pentru că, spun ei, nu voiau să-și piardă clienții.
„Nu ne-au dat vizarea autorizației de funcțioare, unii au funcționat fără autorizație, mie nu mi-au dat, dar în urma judecății pe care am câștigat-o la finele anului 2022, am fost chemat de către Primărie și mi s-a eliberat în luna noiembrie autorizația de funcționare pentru vara 2022”, a declarat Mircea ȘTEFAN, administrator terasă Sat Vacanță.
Mai mult, operatorii economici au fost primit și amenzi, însă în urma procesului, au reușit să-și recupereze banii.
„Am plătit și o amendă că mi-au trimis Poliția Locală pe cap. Au venit, mi-au dat amendă și mi-au spus că trebuie să mă conformez să obțin autorizația de funcționare, dar mi-au dat banii înapoi”, a precizat Mircea ȘTEFAN, administrator terasă Sat Vacanță.
Alții, mai puțin norocoși, au fost nevoiți să facă recurs.
„În primă instanță mi-a dat ca inadmisibilă, nu știu ce a vrut să zică. Am făcut recurs, trebuie să-mi dea un termen. Ceilalți colegi care au avut procese înaintea mea, s-au judecat și au câștigat. I-au obligat să le emită autorizația de funcționare, dar nu știu instanța asta, una e alba, una e neagră, nu știu”, a spus Valentin MANEA, administrator terasă Sat Vacanță.
Scandalul a pornit în luna mai a anului trecut când Primăria Constanța nu a mai emis autorizația de funcționare pentru terase, susțin administratorii acestora.
„Reînnoirea autorizației de funcționare se face până pe 31 martie. Noi am mers în ianuarie, am depus, deci acum oricând pot veni peste noi. Noi și așa nu funcționăm. În perioada asta acum noi n-am deschis restaurantul, la cazare și așa nu vine nimeni și toți suntem încă în așteptări”, declara atunci Mircea ȘTEFAN, administrator terasă Sat Vacanță.
În ceea ce privește autorizația de funcționare a teraselor pentru anul 2023, operatorii economici din Satul de vacanță trebuie să facă din nou cerere la Primărie până pe 31 martie. Aceștia spun că dacă și anul acesta vor întâmpina probleme, vor funcționa tot abuziv și vor merge din nou în instanță pentru a-și face dreptate.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

