MOZAIC 30 ianuarie 2023
Sultanul musulman Abdul-Medgid, nașul Medgidiei
Acum exact 200 ani, la 1823, se năștea cel care avea să dea numele unei pitorești așezări a Dobrogei: Medgidia.
Sultanul Abdul-Medgid a fost conducătorul luminat care a dus otomanii spre reforme și a deschis ușa imperiului pentru alianțe - cu poporul în primul rând.
Ca o coincidență a sorții care întărește legătura cu poporul român, sultanul musulman Abdul-Medgid, nașul Medgidiei, este născut în zi de 23 aprilie – când creștinii îl celebrează pe Sfântul
Gheorghe, purtătorul de biruință.
Este o biruință că Medgidia și-a păstrat istoria și farmecul de târg dobrogean. Să începem numărătoarea următorilor 200 ani în care avem datoria să contribuim și noi la această moștenire.
Fiecare loc are istoria sa și fiecare istorie este aparte. Oamenii care aparțin unui loc știu de ce îl iubesc. Ceilalți sunt invitați să îl cunoască și vor ajunge astfel să îl îndrăgească, garantat.
Realizator Sînziana Ionescu
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

