dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Au început să scadă cazurile de gripă sau viroză. Vârstnicii, mai responsabili când vine vorba de vaccinul antigripal

10 februarie 2023
Publicitate

Încă nu am scăpat de gripă sau viroză. Avem din ce în ce mai puține cazuri, însă chiar și așa, în continuare, cei mai afectați rămân copiii. La Spitalul Județean de Urgență Constanța, în doar o săptămână, din 62 de pacienți cu viroză, 35 dintre aceștia sunt minori și au fost internați pe secția de Pediatrie. Însă, Spitalul de Boli Infecțioase a fost „cap de afiș” atunci când vine vorba de numărul persoanelor internate. În ceea ce privește vaccinarea antigripală, cei cu vârste de peste 65 de ani se pare că au fost mai responsabili.

Seniorii sunt mai responsabili atunci când vine vorba de sănătate. Fie din cauza că suferă și de alte boli pe care nu vor să le agraveze, fie pentru că pur și simplu sunt mai atenți și încearcă să se protejeze cât mai bine, vârstnicii s-au vaccinat antigripal și în acest sezon rece. O arată și datele. Din cei aproximativ 84.000 de constănțeni care s-au imunizat până acum, peste 45.500 sunt persoane de peste 65 de ani.

„Persoanele între 65 și 70 de ani peste, peste vârsta aceasta, au fost cu incidență mai mică. Vreau să vă spun că aceaste persoane au fost vaccinate antigripal. De aici ne putem da seama că incidența asupra acestor persoane este mai mică”, a declarat Cristina SCHIPOR, director DSP Constanța.

În ultimele săptămâni temperaturile au fost scăzute, iar în unele seri termometrele au indicat și -10 grade Celsius. Însă, chiar și așa, numărul celor confirmați cu gripă, viroză sau pneumonie a început să scadă. Semn că oamenii au devenit mai responsabili și se protejează mai mult.

„La ultima raportare, pe raza județului Constanța cifrele indicau 84 de cauzri de gripă, 468 de pneumonii și 2.837 de IACRS-uri”, a spus Tudorel ENE, purtător de cuvânt DSP Constanța.

Însă, în unitățile medicale există în continuare pacienți care suferă de boli sau afecțiuni specifice acestui sezon, iar cei mai mulți sunt copii. De exemplu, la Spitalul Județean de Urgență din Constanța, în ultima săptămână, au fost confirmate 45 de persoane cu gripă. Dintre aceștia, 20 sunt minori cu vârste cuprinse între 0 și 4 ani.

„Tot în perioada 2-8 februarie au fost diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii 62 de pacienți, majoritate tot copii. 35 dintre ei au avut nevoie de tratament de specialitate fiind internați în secția de Pediatrie”, a spus Crina KIBEDI, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

În ultima perioadă, la spital au ajuns și mulți copii care ulterior au fost diagnosticați cu pneumonie. Simptomele cele mai frecvente sunt: febră, frisoane, tuse productivă și dificultate în respirație.

„Și din pricina pneumoniei au fost internați mulți copii. Aproape 60 au avut nevoie de tratament și îngrijiri medicale în ultimele șapte zile”, a precizat Crina KIBEDI, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

În ceea ce privește numărul de internări, Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța se pare că a fost cel mai aglomerat. De la începutul lunii februarie și până în prezent s-au externat 25 de pacienți, nouă au fost cu pneumonie, 10 cu gripă și șase cu viroză.

„Spitalul de Boli Infecțioase a fost cap de afiș, chiar dacă el a funcționat cu mai puține paturi”, a spus Cristina SCHIPOR, director DSP Constanța.

„În acest moment, în spital sunt internați 26 de pacienți, dintre aceștia 10 sunt cu gripă, dintre care șapte sunt copii, nouă pacienți sunt internați cu infecții acute de căi respiratorii superioare și dintre aceștia șase sunt copii, iar alți șapte pacienți sunt internați cu pneumonii, dintre care trei sunt copii”, a spus dr. Claudia CAMBREA, manager SCBI Constanța.

Mai grav este că, cei mai mulți dintre copiii internați, cel puțin în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, nu sunt vaccinați.

„Toți copiii care sunt internați cu afecțiuni respiratorii nu sunt vaccinați pentru gripă, iar adulții care sunt internați în spital, șase sunt nevaccinați”, a spus dr. Claudia CAMBREA, manager SCBI Constanța.

Cadrele medicale, precum și medicii de familie îi sfătuiesc în continuare pe constănțeni să aibă grijă de sănătatea lor și îi îndeamnă să meargă să se vaccineze. În cazul în care nu mai există vaccin antigripal la cabinete, oamenii îl pot cumpăra din farmacii. Prețul variază între 40 și 60 de lei.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233