dobroge.tv

Live

NOILE LEGI ALE EDUCAȚIEI. Cresc bursele, schimbări în examenul de Bacalaureat, liceele vor putea organiza examen separat de admitere pentru 60% din locuri. Lista modificărilor

NOILE LEGI ALE EDUCAȚIEI. Cresc bursele, schimbări în examenul de Bacalaureat, liceele vor putea organiza examen separat de admitere pentru 60% din locuri. Lista modificărilor
27 februarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar au fost prezentate luni de ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Prin noile legi ale Educaţiei, se propune ca examenul de Bacalaureat să se plieze pe fiecare profil, urmând să se introducă o probă complementară care vizează competenţe de bază. Mai mult, printre modificări se află și faptul că liceele vor putea organiza examen separat de admitere pentru 60% din locuri, pe lângă Evaluarea Națională.

Legea învățământului preunversitar

Vrem să profesionalizăm cariera didactică - profiluri foarte clare de formare

Creșterea calității formării inițiale

Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar

Profesia didactică necesită studii superioare

Se va înființa corpul de mentorat

Vom generaliza masteratul didactic care include 80% practică - cei care se inscrsiu primesc bursă lunară egală cu salariul brut

La 5 ani, cadrele didactice vor obține credite de formare

Se înființează un centru național de formare didactică

Ne dorim educatori și profesori motivați și susținuți. Aalarizarea cadrelor didactice va fi progresivă

Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime peste 15 ani

Se acordă o primă de două salarii de bază la pensionare

Ne dorim să generalizăm învățământul tehnologic dual. În ruta duală completă este inclus și învățământul superior

Sprijinim suplimentar consorțiile de nivel dual

Cresc bursele

Vor fi crescute burserle - bursa de merit, de la 250 la 450 de lei / Bursele pentru olimpici- burse de 700 de lei / Cei cu performanțe înalte vor putea promova doi ani într-un an

Susţinem şi excelenţa în educaţie. Creştem bursele. Astfel, bursa de merit creşte de la 200 de lei la 450 de lei pe lună. Bursele de performanţă, care devin burse de excelenţă olimpică vor avea valoare pentru cei care au premii la olimpiadele naţionale – 700 de lei pe lună, cei care aduc medalii de la olimpiadele internaţionale – 1000 de lei pe lună. De asemenea, permitem ca cei cu capacitate de performanţă şcolară înaltă să poată promova doi ani de studii într-un an şcolar. Vom finanţa suplimentar centrele judeţene de excelenţă care îşi propun activităţi de aprofundare, mentorat şi sprijin structural pentru elevii capabili de performanţă înaltă. De asemeneam, elevii care câştigă medalii la sporturi olimpice, organizate de federaţiile sportive naţionale, vor beneficia de burse de merit, încurajăm şi sportul în şcoală”, a declarat Deca.

Ea a menţionat că plata burselor se va face de la bugetul Ministerului Educaţiei.

Plata burselor elevilor se va realiza direct de la bugetul Ministerului Educaţiei pentru a preîntâmpina întârzierile datorate alocărilor bugetare care treceau prin bugetul autorităţilor publice locale.Ne-am fost semnalat acest lucru în repetate rânduri din teritoriu. Acolo unde autorităţile publice locale pot suplimenta aceste sume vor putea face acest lucru”, a explicat ministrul Educaţiei.

Admiterea la liceu

Evaluarea Naţională rămâne în formula de până acum: probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă pentru cei care urmează gimnaziul în această formă. 

Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani. Dacă liceele doresc să scoată aceste locuri în concurs pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs, liceele pot alege două probe evidenţiate pe profil. De exemplu, pentru chimie, biologie pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea pentru profilul respectiv. 

Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată. Din aceste 40%, prioritate pe 10% din dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie romă. Subiectele sunt standardizate, unice elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial şi, evident, cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, adică mai degrabă pentru selecţie decît pentru forma de examen sumativă pe care o are Evaluarea Naţională în acest moment”, a afirmat Deca.

Bacalaureat

Examenul de Bacalaureat se pliază pe fiecare profil. Vom avea Bacul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme.

Rămânem cu două probe de competenţe lingvistice, limbă străină I, limbă străină II, tocmai pentru a creşte potenţialul de angajare şi adecvare a absolvenţilor pentru societatea viitorului, cele două probe la nivelul de competenţă diferită, în funcţie de câtă limbă străină s-a studiat pe parcursul orelor de liceu sau de gimnaziu”, a explicat ministrul Educaţiei.

Ea a adăugat că, pe lângă forma actuală a examenului de Bacalaureat, va exista o probă complementară care vizează competenţe de bază.

Pentru profilul uman va fi la matematică sau la ştiinţe ale naturii, pentru profilul real - o probă la alegere pentru disciplinele socio-umane: istorie, logică, filosofie, psihologie. Notarea, este vorba de competenţe de bază, nu avansate, se va face pe sistem admis - respins”, a menţionat Deca.

Potrivit acesteia, în sesiunile de vară - toamnă, elevii vor avea mai puţine discipline de examen, pentru că probele de competenţe lingvistice pentru limba I, limba II, probele de competenţe digitale, proba de competenţă complementară se vor putea da în timpul anului şcolar.

Catalogul electronic şi biblioteca virtuală

Două elemente majore: catalogul electronic şi biblioteca virtuală vor fi aplicaţii naţionale create pe infrastructură cloud. Informaţiile legate de diplomele de studii se vor regăsi în Registrul Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii. Un astfel de registru creşte transparenţa şi previne şi orice fel de fraudă în ceea ce priveşte diplomele de studii, plus o recunoaştere mult mai facilă, inclusiv de către angajatori”, a explicat Ligia Deca.

Ea a mai afirmat că portofoliul educaţional al elevului va fi realizat digital. “Portofoliul educaţional al elevului va fi realizat digital, într-un format portabil, interconectat, uşor accesibil şi transferabil, evident şi începând cu anul şcolar 2027-2028, Ministerul Educaţiei, cu sprijinul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi al Unităţii Executive pentru Suport, Mentenanţă şi Asistenţă Tehnică pentru digitalizare, va asigura administrarea evaluărilor naţionale în format digital”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Legea învățământului superior

Combaterea abandonului universitar devine prioritară. Studiile spun că aproape un student din doi nu își încheie studiile din varii motive, alegeri deficitare, motive financiare și alte motive.

Se înființează programul național de reducere a abandonului universitar. Există un instrument concret de monitorizare și avertizare timpurie pentru cei aflați în risc de a abandona programul. Dorim reînmatricularea mai facilă pentru studenți și sprijin pentru transportul public.

Pentru a crește transparența, vom avea o platformă unică de raportare pentru învățământul superior și sunt introduse sancțiuni pentru neintroducerea datelor cu caracter public. Autonomia universitară vine la pachet cu responsabilitatea publică.

Mandatele rectorilor sunt limitate în mod clar. Durata unui mandat de rector este de 5 ani. Un mandat poate fi înnoit o singură dată, iar o persoană nu poate fi rector în aceeași universitate mai mult de 10 ani, indiferent de întreruperile din cele două mandate.


Sursă foto: arhivă Dobrogea TV

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233