S-a stins din viaţă fostul preşedinte al FR Box, Rudel Obreja. Avea doar 57 de ani

12 martie 2023
Redactia DTV
Publicitate
Fostul pugilist Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box (FR Box), a murit, duminică, la vârsta de 57 de ani, a anunţat CS Dinamo.
Născut pe 6 august 1965 la Galaţi, Rudel Obreja a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondialul din 1989 şi cu argint la Europeanul din 1989.
De asemenea, a fost multiplu câştigător al Centurii de Aur şi al titlului naţional.
În aprilie 2022, Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
În octombrie, Tribunalul Ilfov a decis că poate fi întreruptă executarea pedepsei, Obreja solicitând acest lucru deoarece avea cancer cu metastaze şi dorea să se trateze corespunzător, potrivit news.ro.
Sursă foto: sport.ro
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe
URMĂREȘTE


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

