Hagi n-are frică de nimeni
Farul Constanța își va afla abia joi seară numele primului adversar din play-off-ul Superligii, după disputarea partidei dintre FC U Craiova 1948 și Sepsi Sfântu Gheorghe. Acest lucru pare să nu îl deranjeze însă pe Gheorghe Hagi, managerul tehnic al „marinarilor”. Spre deosebire de contracandidatele la titlu, care au început deja să își pregătească strategiile în funcție de adversarul pe care îl vor avea în față, „Regele” are o singură tactică pe care le-o transmite elevilor săi.
„Mă interesează mai puțin. Pur și simplu nu mă interesează. Toate echipele sunt foarte foarte bune. Deci poți să câștigi, poți să pierzi fără nicio problemă. Așa pregătesc meciurile și o să încercăm să fim mai iuți ca ei. În tactică, în tehnică, mental, fizic, noi trebuie să fim mai mult ca ei. Să alergăm mai mult ca ei, să facem mai mult ca ei, să luptăm mai mult ca ei. Pentru că noi nu am fost la titlu, nu ne-am dus nici măcar acolo sus. Voiam doar să intrăm în play-off. Acesta a fost obiectivul. Chiar dacă eu cu ei în vestiar, i-am zis ce i-am zis căpitanului”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

