dobroge.tv

Live

JUDEȚUL CONSTANȚA. Trei șoferi prinși la volan fără permis de conducere: unul dintre ei era și băut

JUDEȚUL CONSTANȚA. Trei șoferi prinși la volan fără permis de conducere: unul dintre ei era și băut
16 martie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Miercuri, 15 martie, în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mare, din comuna Cogealac, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru perioada în curs.

***

Tot miercuri, în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ogorului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

***

Joi, 16 martie, în jurul orei 04.25, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Nicolae Bălcescu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru perioada în curs.

În toate cauzele s-a constituit dosar de cercetare penală.


Sursă foto: arhivă

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233