dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Tragedie noaptea trecută: o femeie de 95 de ani a ars de vie, iar fiica ei a fost intoxicată cu fum după ce apartamentul le-a fost cuprins de flăcări

NAȚIONAL. Tragedie noaptea trecută: o femeie de 95 de ani a ars de vie, iar fiica ei a fost intoxicată cu fum după ce apartamentul le-a fost cuprins de flăcări
21 martie 2023
Redactia DTV
Publicitate

O femeie de 95 de ani a murit arsă de vie, iar fiica ei a fost intoxicată cu monoxid de carbon, fiind resuscitată de medici, după ce apartamentul în care locuiau, în municipiul Buzău, a fost cuprins de flăcări, în noaptea de luni spre marţi.

Conform ISU Buzău, incendiul a fost semnalat noaptea trecută, la un apartament din oraşul Buzău.

La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţime, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD, în sprijin fiind dislocată şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Când au ajuns pompierii la faţa locului, flăcările se manifestau mocnit la o canapea, cel mai probabil izbucnind de la o lumânare uitată aprinsă. Incendiul a produs degajări mari de fum ce s-a extins doar în apartamentul afectat şi nu s-a impus măsura evacuării blocului, notează news.ro

În interiorul apartamentului au fost identificate două victime, mamă şi fiică, de 95 şi respectiv 65 fe ani

Prima victimă a fost intoxicată cu monoxid de carbon, aflându-se în stop cardio-respirator la momentul pătrunderii în apartament. Femeia de 65 de ani a fost resuscitată de echipajele SMURD şi SAJ şi transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Cea de-a doua victimă, bătrâna de 95 de ani, a fost găsită însă carbonizată.


Sursă foto: ISU Vaslui

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233