O asociație din Constanța vrea să înființeze un post de radio pentru ucraineni
Post de radio pentru ucraineni. O asociație din Constanța vrea să înființeze un astfel de post pentru refugiații care au fugit din calea bombelor. Acesta va fi destinat lor, iar aici vor afla toate informațiile necesare. De asemenea, la centrul asociației, ucraineni învață limba engleză și română, privesc consiliere psihologice dar și ajutor în absolut toate problemele.
„Pregătim postul de radio online care se va numit ‹‹Comunitaria›› și care va avea adresabilitatea cel puțin galactică”, a declarat Cosmin Bârzan, președinte Centrul pentru Resurse Civice Constanța.
A trecut mai bine de un an de la declanșarea războiului din Ucraina, un an decât pentru cei care au fugit din calea bombardamentelor, Constanța le-a devenit casă. Aici, au găsit un adăpost, hrană și îmbrăcăminte, dar cel mai important au găsit un sprijin. Zeci de voluntari s-au oferit să-i ajute așa cum au putut. O asociație din municipiu s-a gândit acum să înființeze un post de radio destinat tuturor cetățenilor ucraineni.
„Avem, de asemenea, în pregătire de podcasting și de creație inclusiv multimedia pentru tineri, pentru ca aceștia să-și descopere abilități care îi pot ajuta în viitor să aibă un loc de muncă”, a declarat Cosmin Bârzan, președinte Centrul pentru Resurse Civice Constanța
Peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 4 - 14 ani au participat, numai în luna februarie la activitățile organizate în centru precum: ședințe de desen, cursuri de dans și dezvoltare, grupuri de suport psihoemoțional, kinetoterapie, majorete și meșteșuguri artizanale. Astfel de activități au loc mereu la centru.
„Activitățile sunt destinate, în principal, copiilor, dar nu numai. Avem de la
cursuri, cercuri de artă și de crafts pentru copii, activități de tip club pentru adolescenți, activități de mișcare, aerobic, yoga atât pentru tineri, cât și pentru adulți”, a mai declarat Cosmin Bârzan, președinte Centrul pentru Resurse Civice Constanța.
Au fost și ucraineni care au vrut să învețe limba română. 88 de persoane au terminat cursul de începător în luna februarie.
De asemenea, la centru copii învață și limba engleză.
„Învățăm în limba engleză pentru ca ei să se integreze mai ușor printre copiii români. De asemenea, facem și multe activități sociale”, spune o ucraineancă.
„Eu am prieteni. Numele prietenului meu este Ali. Am mulți prieteni în acest oraș”, spune un băiețel.
Aceștia au plantat și mai multe flori în grădină. Speră ca atunci când vor pleaca constănțenii își vor aduce așa aminte mereu de ei.
„Sperăm că, într-o zi, războiului se va încheia și ne vom întoarce acasă. Astfel, vom lăsa o parte din noi, o parte frumoasă din noi, ceva ce am făcut cu propriile noastre mâini, îl lăsăm în România și va fi ca o ‹‹amintire›› că ucraineni au fost aici”, spune o ucraineancă.
Peste 10.000 de beneficiari au fost ajutați până acum de voluntarii centrului. În prezent, în fiecare săptămână aproximativ 600 de ucraineni vin și cer anumite informații sau ajutor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

