dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 9 octombrie. 3.186 de noi îmbolnăviri, 52 de persoane au murit – în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 9 octombrie. 3.186 de noi îmbolnăviri, 52 de persoane au murit – în ultimele 24 de ore
09 octombrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

În urma testelor efectuate la nivel national, au fost confirmate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Până acum, 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1.5 sunt: București – 2.28, Alba – 1.98, Vâlcea – 1.98, Iași – 1.80, Bacău – 1.72, Teleorman – 1.62, Neamț – 1.62 și Vaslui – 1.59.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 653 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 9 octombrie, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 pe teritoriul României au decadat.

În intervalul 08.10.2020 (10:00) – 09.10.2020 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea, 613 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.627.544 de teste. Dintre acestea, 29.282 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.996 la cerere.

Pe teritoriul României, 12.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.418 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.009 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.164 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.438 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.519 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 708.995 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.777 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233